Cum şi când te-ai apucat de blogging?
Păi mi-am făcut un blog prin mai-iunie, dar am început să postez mai serios din august.
Cum şi când te-ai apucat de blogging?
Păi mi-am făcut un blog prin mai-iunie, dar am început să postez mai serios din august.
Cinci bloggeri suceveni s-au încumetat şi-au scris despre Ctrl+A Suceava. Mulţumim!
Cum şi când te-ai apucat de blogging?
Cred că am un an de când am blog şi vreo două săptămâni de când am… blog. L-am făcut iniţial în momentul când am scos „Universal valabil” ca să postez exclusiv „ştiri” despre material, dar mai apoi am început să mai scriu şi alte chestii. Am încercat mereu să vorbesc despre lucruri de interes comun pentru am considerat că nu interesează pe nimeni de câte ori merg eu la frizer pe an sau cu ce pastă de dinţi ma spăl pe cap. De asta eram circumspect la început în privinţa blogurilor, cele cu care intrasem în contact mă lăsau total rece şi le consideram degeaba, adevărul că încă mai am părerea asta despre 98% dintre ele.
Cum şi când te-ai apucat de blogging?
Mi-am făcut cont pe WeBlog.ro prin 2005, prin primăvară parcă, dar l-am folosit foarte puţin. Nu prea am fost mulţumit de serviciile lor la acel moment. În iunie 2005 mi-am făcut contul de pe Blogger.com, pe care îl folosesc şi acum. Am făcut atunci un blog unde am publicat câteva articole cu subiecte politice, comentarii în care îi „înjuram” pe Băsescu, Udrea, Boc, Năsatase şi compania. Nu mai ştiu de ce am abandonat acel proiect, o fi fost totuşi un motiv.
În ianuarie 2007 am început un nou proiect, Casa-Regala.blogspot.com. Tocmai începusem să muncesc la lucrarea de lincenţă, care se numea Mihai I, regele românilor, şi căutând informaţii şi pe Internet mi-am dat seama că pe această nişă nu prea se băgase lumea.
DinuZara.com a fost un proiect la care mă gândeam din primăvara anului trecut, în perioada alegerilor locale. Am tot amânat din lipsă de timp, dar poate că şi din comoditate. Între timp însă am analizat zeci de template-uri, precum şi blogosfera românească, pentru a fi permanent în contact cu acest fenomen.
Cum şi când te-ai apucat de blogging?
Eram micuţă, abia îmi pusesem net, citeam bloguri şi m-am gândit să încerc şi eu. Întâi aveam blog pe Yahoo 360 până am ajuns la IarbaPrinPar.wordpress.com şi sper să rămân aici.
Cum şi când te-ai apucat de blogging?
De blogging m-am apucat acuma un an şi două luni. Totul a început dintr-o joacă. Treptat am început să învăţ cu ce se mănâncă. Pentru început am folosit platforma blogspot, iar cu timpul am tot evoluat până în momentul când am ajuns să am un domeniu propriu.
Cum şi când te-ai apucat de blogging?
M-am apucat în 2006 din curiozitate. Descoperisem câteva bloguri interesante şi mi-am zis că n-am nimic de pierdut dacă încerc şi eu.
Cum şi când te-ai apucat de blogging?
Ideea de a înfiinţa un blog o aveam de mai multă vreme, dar s-a materializat în iunie 2009, iar pentru asta trebuie să-i mulţumesc şi unui prieten care m-a ajutat cu partea tehnică.
Cum şi când te-ai apucat de blogging?
Am si uitat!
Cred că acum vreo patru ani. Eram în Bucureşti, nu prea găseam cu cine să socializez pe teme de Marcom (marketing communications) până am descoperit unele comunităţi online şi unii bloggeri. Mi s-a părut interesat să mă pot exprima în online şi aşa a început povestea.
Cum şi când te-ai apucat de blogging?
Cu blogurile cochetez de vreo trei ani, când am descoperit că poţi să te exprimi şi fără să publici prin ziare sau să apari la TV. La început am experimentat, am schimbat mai multe bloguri, iar primul blog stabil l-am început în noiembrie 2008 şi de atunci tot înşir acolo articole. Cum m-am apucat? Prin auto-sugestie. Citeam mai multe bloguri şi am simţit nevoia să scriu şi eu câte ceva. Am deschis un WordPress şi am început să scriu. Câteodată bine, alteori prost, alteori fără sens, dar mereu pentru mine.