Ctrl+A Suceava BETA

Ctrl + Dinu ZARĂ

Cum şi când te-ai apucat de blogging?

Mi-am făcut cont pe WeBlog.ro prin 2005, prin primăvară parcă, dar l-am folosit foarte puţin. Nu prea am fost mulţumit de serviciile lor la acel moment. În iunie 2005 mi-am făcut contul de pe Blogger.com, pe care îl folosesc şi acum. Am făcut atunci un blog unde am publicat câteva articole cu subiecte politice, comentarii în care îi „înjuram” pe Băsescu, Udrea, Boc, Năsatase şi compania. Nu mai ştiu de ce am abandonat acel proiect, o fi fost totuşi un motiv.

În ianuarie 2007 am început un nou proiect, Casa-Regala.blogspot.com. Tocmai începusem să muncesc la lucrarea de lincenţă, care se numea Mihai I, regele românilor, şi căutând informaţii şi pe Internet mi-am dat seama că pe această nişă nu prea se băgase lumea.

DinuZara.com a fost un proiect la care mă gândeam din primăvara anului trecut, în perioada alegerilor locale. Am tot amânat din lipsă de timp, dar poate că şi din comoditate. Între timp însă am analizat zeci de template-uri, precum şi blogosfera românească, pentru a fi permanent în contact cu acest fenomen.

Ce beneficii crezi că ţi-a adus blogul?

Financiare? Niciunul. Glumesc, scopul meu nu a fost să scot bani din blog, dar asta nu înseamnă că exclud posibilitatea ca în viitor să afişez reclame pe blog. În schimb, mi-am făcut nişte „prieteni” noi, de parcă aş fi dus lipsă.

Cât de eficient consideri că este blogul ca instrument de comunicare?

Blogul poate fi un instrument destul de puternic de comunicare. Asta deoarece blogul se adresează unei anumite nişe de utilizatori de internet. Important pentru un blogger nu cred că este să fie citit de cât mai mulţi oameni ci de cei pentru care mesajul lui e relevant. Eu nu m-aş supăra să fiu citit de oameni din Timişoara sau Constanţa. Voi considera însă că blogul îşi atinge obiectivul dacă voi reuşi să fidelizez un public de cititori din judeţul Suceava.

Ce înseamnă Internetul pentru tine?

Un instrument foarte util şi necesar. Folosesc foarte mult internetul atât la muncă cât şi acasă. Prin natura job-ului, redactor la Obiectiv de Suceava, navigarea pe Internet este absolut necesară – pentru urmărit ştiri sau chiar pentru documentare.

Ctrl+A Suceava / Dinu ZARĂ

Lasă un comentariu

Go away!