Cum şi când te-ai apucat de blogging?
Cu blogurile cochetez de vreo trei ani, când am descoperit că poţi să te exprimi şi fără să publici prin ziare sau să apari la TV. La început am experimentat, am schimbat mai multe bloguri, iar primul blog stabil l-am început în noiembrie 2008 şi de atunci tot înşir acolo articole. Cum m-am apucat? Prin auto-sugestie. Citeam mai multe bloguri şi am simţit nevoia să scriu şi eu câte ceva. Am deschis un WordPress şi am început să scriu. Câteodată bine, alteori prost, alteori fără sens, dar mereu pentru mine.
Ce beneficii crezi că ţi-a adus blogul?
Dacă la început blogul era doar un instrument prin care puteam să comunic liber, acum, principalul beneficiu pe care îl am în urma blogului este faptul că am reuşit să cunosc foarte mulţi oameni care au aceleaşi pasiuni, gusturi, idei ca şi mine. Ba mai mult unii mi-au devenit prieteni foarte buni.
Cât de eficient consideri că este blogul ca instrument de comunicare?
Blogul este cel mai eficient instrument de comunicare! De ce? Pentru că e uşor de folosit şi accesat, nu ai nevoie de intermediari pentru a transmite un mesaj şi cititorii tăi sunt, în marea lor majoritate şi publicul tău ţintă. Dacă reţelele de microblogging îţi permit să te conectezi direct la un flux de oameni, blogul îţi oferă posibilitatea unei conexiuni permanente.
Ce înseamnă Internetul pentru tine?
De când am început să scriu pentru OrasulSUCEAVA.ro, Internetul a devenit principala mea preocupare. Îmbinat cu viaţa reală, Internetul mi-a adus cele mai mari satisfacţii şi mi-a oferit oportunităţi pe care nu le-aş fi descoperit fără online. A devenit jobul meu, dar şi mediul în care pot să cunosc foarte mulţi oameni printr-un singur click şi apoi în viaţa reală, la un pahar de vorbă având ca punct de plecare activitatea noastră din online.
Ctrl+A Suceava / Bogdan BEŞLIU