Ctrl+A Suceava BETA

Cursele Blue Air de pe Aeroportul Internaţional Ştefan cel Mare Suceava, suspendate

Începând cu 16 Septembrie 2009, compania Blue Air a decis să-şi retragă toate cursele de pe Aeroportul Internaţional Ştefan cel Mare Suceava.

Contactat telefonic de cotidianul Monitorul de Suceava, Dumitru SAHLEAN, directorul Aeroportului Internaţional Ştefan cel Mare Suceava, a declarat:

Altele sunt motivele acestei decizii. Nu ştiu care, dar cele amintite nu sunt viabile. Gradul de ocupare era bun, cel puţin spre Veneţia s-a mers la capacitate maximă, cisterna urma să ajungă la Suceava în maxim zece zile, iar cât priveşte imposibilitatea aeronavelor de tip Boeing de a ateriza la noi, problema este prezentată trunchiat. Într-adevăr, aeronavele Boeing 800 nu puteau ateriza la Suceava, dar altele mai mic, gen Boeing 500, o pot face fără probleme

Dar, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa cum declară Dumitru SAHLEAN. Argumentele le puteţi răsfoi pe blogurile personale ale jurnaliştilor Sandrinio NEAGU şi Dinu ZARĂ.

Flutur ne-a prăbuşit avioanele

Marile realizări ale preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava încep să se năruie. Reprezentanţilor Blue Air le-au fost necesare mai puţin de două luni pentru a se lămuri în privinţa promisiunilor lui Gheorghe Flutur, iar rezultatul direct este suspendarea curselor aeriene de pe Aeroportul din Salcea.

veveve / Sandrinio.ro

Flutur şi-a luat ţeapă de la Blue Air

Prezentată de Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava, ca o mare relizare, venirea companiei Blue Air la Suceava s-a dovedit un fiasco total.

veveve / DinuZARA.com

Lasă un comentariu

Go away!