Şantierele din municipiul Suceava continuă să ne uimească.
Noroiul din Suceava
Faptul că avem instituţii ale statului incapabile să lucreze în beneficiul populaţiei a fost dovedit aseară în chiar centrul municipiului Suceava, în faţa Hotelului Gloria, de lângă prefectură. O maşină a intrat într-una din multele gropi săpate peste tot. Echipele de muncitori au lucrat, au săpat, au acoperit şanţul cu pământ şi un pic de pietriş după care au plecat să mai improvizeze o capcană.
data / 15 Septembrie 2009
veveve / Sandrinio.ro
Slalom printre maşini pe un bulevard inundat
S-a mai spart o conductă. Lângă Direcţia Silvică. Până acum nimic deosebit faţă de celelalte zile. Doar că de data asta conducta şi-a găsit să crape în cel mai nepotrivit loc posibil. Adică în dreptul Parcului Areni, lângă Direcţia Silvică.
data / 15 Septembrie 2009
veveve / DinuZara.com